Biroul Electoral Central a dat noi decizii nefavorabile Alianței PSD – PC – UNPR, prin care interzice folosirea sintagmei „USL trăiește” în campania electorală pentru europarlamentare, în mai multe județe. În prezent, în aproximativ jumătate dintre județele țării există o astfel de decizie definitivă și obligatorie a BEC.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a precizat că la nivelul BEC au fost emise până în acest moment 23 de decizii prin care a fost interzisă folosirea „USL” pe afișele electorale ale PSD, solicitându-se autorităților locale ca materialele să fie înlăturate în Vaslui, Olt, Timiș, Botoșani, Arad, Argeș, Neamț, Ilfov, Dâmbovița, Hunedoara, Vâlcea, Mehedinți, Iași, Brașov, Caraș-Severin, Alba, Bacău, Gorj, Călărași, Galați, Bistrița-Năsăud și Maramureș. BEC urmează să soluționeze în perioada următoare și celelalte contestații venite din teritoriu.
Inițial, Alianța PSD-PC-UNPR primise undă verde din partea mai multor Birouri Electorale Județene să folosească mesajul „USL trăiește” în campania pentru europarlamentare. PNL a contestat deciziile nefavorabile ale BEJ-urilor la Biroul Electoral Central, care a interzis prin mai multe decizii definitive și obligatorii folosirea acestui mesaj în campania pentru europarlamentare.
Chiar dacă au câștigat la BEC, liberalii se plâng că cei de la PSD nu țin cont de deciziile luate și nu au retras mesajele electorale cu „USL trăiește”.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat pentru gândul că dacă BEC decide că pesediștii nu mai pot folosi acest mesaj vor folosi un mesaj similar, „cu alte cuvinte”.
Citește și USL A MURIT în 16 județe. PSD trebuie să retragă afișele și bannerele cu mesajul „USL trăiește”
Citește și Primul județ în care USL NU TRĂIEȘTE. Liderii locali refuză să mai joace în piesa absurdă a șefilor de la București: „La noi nu prinde așa ceva”
Citește și Dragnea: PSD poate folosi sintagma „USL trăiește”. Se vorbește serios de un Congres extraordinar al PNL după alegeri
Citește și Victor Ponta nu renunță la USL dar nu-l mai susține pe șeful PNL: Nouă susținere a lui Antonescu – aproape imposibilă, dar refacerea USL cu PNL în Guvern are șanse